Dermatita seboreica

Dermatita seboreica este o afectiune cutanata inflamatorie extrem de comuna, caracterizata de roseata si aparitia de coji in zonele in care glandele sebacee sunt numeroase si foarte active, cum ar fi fata, scalpul, zona presternala si pliurile (axilare, submamare, inghinale). Cea mai usoara forma din spectrul de manifestari ale acestei afectiuni este matreata. Nu este contagioasa.
Debutul poate aparea chiar in primele luni de viata, sub forma “crustelor de lapte”, insa incidenta maxima este intalnita la persoanele intre 20 si 50 de ani,afectand mai frecvent sexul masculin.

Factori favorizanti
o Factorul genetic este foarte important: pacientii mostenesc terenul predispozant, asa numita stare seboreica, caracterizata prin activitate crescuta a glandelor sebacee, tradusa in general prin ten si scalp grase sau cu tendinta la ingrasare.
o Ciuperca Malassezia furfur, prezenta in mod obisnuit pe pielea oricarei persoane, a fost implicata in producerea acestei boli. In cazul celor afectati insa nivelul de colonizare este mai crescut decat al pielii sanatoase. Aceasta ciuperca se hraneste cu sebum, grasimea naturala a pielii, si accelereaza ritmul normal de descuamare a pielii capului. Grasimea acumulata la nivelul scalpului impiedica eliminarea acestor celule moarte, care se aglomereaza sub forma inesteticilor fulgi de matreata.

Semne si simptome
Leziunile sunt pete de culoare rosu-orange acoperite de coji albicioase grase, care apar in zonele bogate in glande sebacee. Acestea sunt reprezentate de scalp, frunte, aripile nasului, barbie, obraji, urechi si chiar zona presternala (capul pieptului). Crustele si fisurile sunt in mod obisnuit intalnite in pliul din spatele urechilor.
Aparitia leziunilor este insotita in general de mancarime, accentuata de transpiratie. Severitatea leziunilor nu este direct proportionala cu secretia de sebum, ci se coreleaza cu o compozitie particulara a acestuia care intretine conditiile favorizante. Matreata este forma non-inflamatorie, mai putin severa, a dermatitei seboreice.
Dermatita seboreica este o afectiune cronica, cu evolutie ondulanta, cu pusee acute si perioade de ameliorare. Dermatita seboreica este agravata de modificarile de umiditate, temperatura, de traumatisme (scarpinat) sau de stresul emotional. Numerosi pacientilor relateaza inrautatirea simptomelor iarna. Desi expunerea la soare este benefica pentru cei mai multi, exista un procent la care afectiunea este inrautatita de fotoexpunere.
Dermatita seboreica este foarte frecventa, majoritatea persoanelor prezentand cel
putin un episod de-a lungul vietii. Afectiunea se amelioreaza vara si se reactiveaza
toamna. Odata cu inaintarea in varsta scade frecventa si severitatea perioadelor de
acutizare.

dermatita seboreica

dermatita seboreica frunte


dermatita seboreica profil
dermatita seboreica profil

Tratament
Fiind vorba de o afectiune cronica, nu se pune problema vindecarii, ci a tratarii
puseelor acute.
Numeroase cazuri de dermatita seboreica sunt tratate in mod eficient prin utilizarea
sampoanelor cu efect antifungic (sulfura de seleniu, piritionat de zinc, ketoconazol). Acestea trebuie folosite zilnic (in cazul fetei si a trunchiului) sau de 2-3 ori pe saptamana (pentru scalp), cu mentinerea spumei formate pe piele timp de 5-10 minute inainte de clatire pentru a lasa ingredientele sa actioneze. Odata ce episodul acut este controlat, utilizarea samponului poate fi redusa la o data pe saptamana sau la nevoie.
In continuare, poate fi folosit un al doilea produs cu actiune antifungica, sub forma
unei solutii la nivelul scalpului si a unei creme pentru pielea neacoperita de par.
Cazurile mai severe vor necesita tratament antiinflamator (steroizi locali) pentru
ameliorarea eritemului si pruritului.

Dr. Cristea Andra

Acest articol a fost publicat în Dermatologie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Dermatita seboreica

  1. Karla Conti spune:

    Am suferit ani de zile de dermatita seboreica, de pe la 17 ani. Se pare ca a aparut in urma unui stres puternic. Pana in 1989 nu am putut s-o controlez decat prin igiena foarte atenta a scalpului (incluzand aici si fruntea, zona urechilor, sprancenele). De atunci am inceput sa folosesc samponul Head & Shoulders si totul s-a rezolvat ca prin minune. Numai ca daca schimbam samponul, cojile reapareau. Insa folosirea acestui sampon destul de agresiv mi-a creat alte probleme: desi pielea capului este foarte curata si fara niciun fel de matreata sau roseata, parul a devenit foarte uscat, lipsit de viata si a inceput sa cada. Acum, la 60 de ani, pot spune ca am scapat complet de aceasta suferinta in sensul ca pot folosi orice sampon si nu mai apar acele scuame neplacute. Acum folosesc Dove si scalpul este perfect curat, nu mai am de ani de zile roseata sau mancarimi. Iar parul a capatat viata, este elastic si matasos. Dar s-a rarit mult si in ultimul timp se ingrasa si nu se mai regenereaza, adica nu se indeseste. Am facut tratamente acasa cu un amestec de ulei de masline+zema de lamaie+lapte+miere+scortisoara+vit.A+vit.E aplicat pe tot capul, fata, urechi timp de 30 minute inainte de baie. Apoi samponare cu Dove si clatire cu infuzie de ceai negru+musetel si zeama de lamaie (pentru limpezire si usoara colorare a parului) . Intrebarea mea este ce as mai putea face sa nu se mai ingrase parul si sa creasca in zonele unde s-a rarit. Si de asemenea ce pot face pentru a-mi recupera sprancenele aproape disparute. Mii de multumiri anticipate.

  2. gfd spune:

    Mie mi-a trecut dermatita seboreica cu otet de mere natural (de raureni- facut in romania la Valcea) mia trecut de pe fata intr-o luna, tamponand zilnic de 3-4 ori, otet de mere pe zona afectata si spalandu-ma zilnic pe fata cu sapun de maini normal pt a inlatura grasimea de la glandele sebacee. In fiecare dimineata ma spalam pe fata pt inlaturarea grasimii dupa care clateam cu apa de la robinet, si apoi ma dade-am cu otet dimineata, la amiaz si seara, la vreo 2 zile ma dade-am si de 4 ori pe zi, iar cam intr-o luna de zile mi-a trecut. din cand in cand ma mai dau si acuma cu otet….pt simplu fapt de a exclude orice revenire a simptomei.

  3. corneliu spune:

    interesant tratament .am sa incerc si eu.am 74 ani si inca dermatita persista .am folosit si inca folosesc un sampon si solutie cu ichtiol produsa de farmec cluj. scrie in prospect si pentru dermatita seboreica .nu prea da rezultate deosebite.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s